fbpx

0743 182 365

Top

Ce mâncăm de sărbători

Nutrisimo.ro - Nutritie profesionala - plan sanatos / Blog  / Ce mâncăm de sărbători

Ce mâncăm de sărbători

Sărbătorile de iarna, de obicei, ne găsesc cu masa îmbelșugată și alături de cei dragi, într-o atmosferă caldă. Exact cum este cel mai bine pentru noi toți.

Unele persoane aleg să se bucure de atmosferă, altele de mâncare și atmosferă.

A doua categorie este cea mai mare; gândul că vor intra la dieta din ianuarie este destul de confortabil pentru ei (vor începe un an nou cu o schimbare pe plan alimentar).

Mai exista o categorie: persoanele ce sunt la dietă și de-a dreptul speriate de perioada ce urmează (din punct de verede culinar) .

În toate cazurile de mai sus, kilogramele în plus nu sunt bine-venite.

Și este important să știți că, dacă vor veni…le vom primi cu drag și le vom trata respectuos, doar sunt ale noastre, nu? Și clar vom avea grija de ele…să le îndepărtam cât mai repede cu putință.

Și revenim la echilibru; aici este cheia succesului.

Mâncarea va fi diversa și delicioasă; și cel mai bine este să ne bucuram din plin de ea. Fără să ne învinovățim apoi; ne este de ajutor să fim persoane asumate.

Ceea ce trebuie să luam în calcul este cantitatea pe care o consumăm din fiecare preparat. Combinațiile sunt și ele pe lista noastra de atenționari.

Pentru că toate alimentele mâncate la o masă pot da probleme digestiei. De ce? Fie mâncăm o cantitate prea mare dintr-un preparat sau două, fie mâncăm din prea multe feluri de mâncare. 

Salata de beouf      – aici problema principală o reprezintă maioneza; o puteți înlocui cu o maioneză din avocado, însă, dacă vreți să păstrați gustul original, eu recomand porția de 2-3 linguri / masă.

Sarmale                – sincer, sarmalele sunt, de fapt, carne și legume; ideal este să existe cât mai puțină grăsime în carne, iar cantitatea pentru o masă se rezumă la 3 bucăți ( fără mămăliga)

Friptura                – tot ce înseamnă preparatele pe baza de carne ( friptură, gratar, cârnați) sunt bine-venite, iar dacă vorbim de carne slaba…și mai bine; cantitatea o reprezintă măsura unei palme și tot asta înseamna o porție. Dacă adăugam o salată de legume în farfurie, ne vom bucura de un gust mai bun.

Cozonac               – eu recomand să fie consumat dimineața, la micul dejun (este mult mai bine decât la felul trei, ca desert, după masa principală), iar atunci discutăm de o felie alături de un pahar de lapte sau un iaurt mic.

Alcool                  – nu exista petrecere fără alcool; nici o problema, însa și alcoolul conține calorii ce se adună la celelalte pe care deja le avem din alimentele consummate la masă. Drept urmare, atenție mare la cantitatea de alcool!

Până la urmă, mancarea de sărbători nu reprezintă o problema atât de gravă precum o considerăm noi…daca ținem cont de recomandari.

Să nu uităm nici deactivitatea desfășurată peste zi. Dacă suntem alături de cei dragi, asta nu înseamnă că nu vom putea face mișcare zilnic; din contră – o plimbare alaturi de ei reprezintă mereu un prilej de bucurie. Să profităm de vreme, de zăpadă, de frigul ce ne îngheață obrajii, de lumini…și să ne bucuram împreuna! Despre asta sunt sărbătorile!

Și indicat ar fi să nu uitați nici de apă! Hidratare cat mai multă! Organismul tău va fi fericit!